Felicitări pe drum

Share

La carnavalul grădiniței toți copii au primit o felicitare adresată unui coleg de grupă. Copii cu ajutorul părinților au trebuit să scrie un mesaj drăguț și să se trimite aceste prin poștă.

Mesajele deja sunt pe drum, sperăm că vor lipi zâmbete pe buze.

Felicitările sunt donația Editurii Koinonia. Vă mulțumim!

 

În așteptarea sărbătorilor

Share

Sărbătorile de iarnă sunt pline de magie și așteptări. În așteptarea sărbătorilor ne împlinim cu speranță și pace chiar și în grădiniță, care ne ajută ca bucuria noastră să fie cât mai deplină în seara de Crăciun.

advent

Încercăm să oferim copiilor o atmosferă intimă, echilibrată și liniștită, rutinele zilnice primesc parfum de brad și scorțișoară.  În fiecare zi ne împrietenim cu simbolurile și obiectele legate de sărbători, și până la urmă vom avea o sărbătoare familială, apropiată de sufletele copiilor.

Zilele sunt însuflețite cu activități speciale. Am vizitat fabrica de globuri, unde am avut posiblitatea de a vedea cum se fac ornamentele brazilor de sărbători. Împreună cu părinți am pregătit coroanele pentru Advent, care începând de azi, vor aduce lumina în casele noastre

Mediu natural – copil sanatos

Share

Oare cu ce obiect interactioneaza copiii cel mai mult? Mai mult decat cu jucarii? Raspunsul este covorul. Copiii se joaca, se rostogolesc pe ea, fug si ascund mici obiecte sub el.

img_4562Cand incaperile grupelor au fost amenajate, prima noastra preocupare a fost legat de calitatea materialelor folosite. Covoarele realizate din materiale naturale Naturfloor ne impodobesc grupele inca din prima zi de deschidere a gradinitei. Alegerea noastra legat de covoarele Naturfloor s-a dovedit a fi una foarte buna. Au rezistat si inca rezist la incercarile venite din partea copiilor. In primul rand fost foarte importanta ca aceste covori sa fie durabile in timp. A fost la fel de important ca materialul din care este realizat sa nu fie alergen. Studiile arata ca copiii care traiesc in zone urbane sunt mai dispusi la boli respiatorice decat copiii care locuiesc in zone rurale. Spre deosebire de materialele sintetice, cele naturale ofera mai multa siguranta si sunt mai placute la atingere. Pe siteul naturfloor.ro gasiti articole legate de materiale folosite: sisal, seagrass, lana sau cocos, care va ajuta sa alegeti cel mai potrivit covor pentru casa sau biroul dumneavoastra.

img_4465

 

Ziua Sfântului Martin 2016

Share
Fie că au sosit in sistem de purtare, în cărucior, cu bicicleta sau roller, cu toții eram strălucitori în seara acesta.
Multumim tuturor care s-au alaturat cu entuziasm si bucurie la marsul felinarelor. Au participat aproape o mie de persoane (mici si mari). Multumiri sponsorilor principali Petry si Culina Nostra pentru ceaiul dulce si painea savuroasa. Ne-am intalnit cu prieteni si cunostinte demult vazute, impartasind cu ei amintiri si intamplari. Muzicienii au dat atmosfera celor doritori sa se incalzeasca cu un dans in frigul noptii. La final castigatorii concursului artistic si-au ridicat premiile: bunatatile Petry. Speram sa ne intalnim si anul viitor!
img_4461

Programe de ziua Sfântului Martin

Share

În noiembrie organizăm diferite programe și evenimente de ziua Sfântului Martin. În grădiniță ne pregătim activitățile și jocurile pe această temă interesantă.

Vă invităm din nou împreună cu familia dvs. la Marșul felinarelor de ziua Sfântului Martin. Evenimentul va avea loc în Parcul Central, la data de 11 noiembrie 2016, de la ora 17:30. Scopul nostru este menținerea și renașterea tradițiilor de ziua Sfântului Martin. Vă invităm să fiți alături de noi cu felinare de mână, să ne înpărtășim flacăra binelui.

fb-event-uj

Pornim de la intrarea parcului dinspre Opera Maghiară, plimbăm în jurul lacului, iar la filegorie vă invităm la un ceai cald și pâine cu untură (oferit de Petry si Culina Nostra). Atmosfera caldă va fi asigurată de muzicanți.

https://www.facebook.com/events/317199248637970/

Copiii creativi pot câștiga bunătăți de la PETRY. Vă invităm să participați la concursul artistic pe tema: Gâsca. Așteptăm poze la comentarii cu creațiile voastre (cu nume și vârstă) până la 9 noiembrie.
Câștigătorii vor fi premiați la Marșul felinarelor de ziua Sfântului Martin, după plimbare. Te așteptăm la eveniment împreună cu creația ta, care va fi expusă la filegorie. Mai mult despre concurs:

https://www.facebook.com/mikoovoda/photos/a.1646298268978193.1073741831.1641676922773661/1817891401818878/?type=3&theater

liba-gasca-palyazat

Vă așteptăm cu drag!

Sărbătoarea recoltei 2016

Share

Nu putem sa repetam destul, cat de importanti sunt evenimentele familiale in viata gradinitei. Prin aceste intalniri avem posibilitatea sa ne cunoastem mai bine, deci incercam sa organizam programe distractive pe placul tuturor.

Anul acesta pe langa targ, jocuri distractive si cules de struguri am copt vinete pentru iarna si am gatit impreuna tocanita de cartofi cu carnati, ca sa servim masa impreuna dupa o zi semnificativ.

termesunnep

Am inceput cursurile de inot

Share

Pornim iarasi la complexul de natatie saptamanal cu antrenoara noastra draga, Irenke Turucz (Kuki). Studiile arata ca inotul este o activitate care stimuleaza dezvoltarea fizica armonioasa a copiilor, cu multiple implicatii pozitive pentru sanatate.

Experientele pozitive in apa ajuta la invatarea usoara a inotului. Fiecare copil se evolueaza in ritmul propriu, intr-un mediu pozitiv si sprijinitor.

uszas

Excursie familală

Share

Sâmbăta am organizat o excursie în pădure împreună cu copii, părinți și echipa grădiniței. Experiența colectivă este foarte importantă pentru o grupă nou înființată. Amintirile comune, timpul petrecut împreună ne ajută să devenim cât mai repede dintr-un grup de oameni, o echipă adevărată.

O plimbare plăcută, zâmbete pe buze,  mâncarea gătită de noi, și timpul petrecut împreună ne dă energie și impuls pentru începutul anului școlar.

 

evnyito-kirandulas

Am început anul școlar

Share

Credem că primele zile ale anului școlar sunt foarte importante pentru copii, experiențele trăite acum le însoțesc pe tot parcursul anului.

După o vacanță lungă și plină de aventuri, copiii au sosit la grădiniță cu multe povești și experiențe. Prietenii vechi s-au regăsit și am făcut cunoștință cu copiii sosite pentru prima oară. Am redescoperit colțurile grădiniței. Vremea senină ne permis să petrecem foarte mult timp în curtea noastră.

elso-het