Ne-am organizat săptămâna în jurul Zilei Pământului. În activitățiile noatre, am vorbit despre cum ne putem proteja Pământul, cum arată Pământul și ce fel de culori putem vedea pe Globul Pământesc.
Am pus un accent mare pe conservarea naturii iar din poveștile noastre am tras concluzia că gunoiul nu trebuie aruncat niciodată pe jos, doarece îi facem mult rău pământului.În activitatea noastră am avut ocazia să creăm Pământul folosind o tehnică specială. Cu ajutorul vopselei Pufi am reușit să pictăm Pământul.
Poeziile și zicalele noastre au fost și ele definite de această temă așa că v-am adus o poezie. Am format lumea pe care ne-am imaginat din plastelină. Joacă-te și tu cu noi și arată-ne ce vei fi când vei crește mare.

