Deschiderea anului

Share

Anul școlar 2025/2026 este unul cu adevărat special, deoarece în acest an sărbătorim 10 ani de existență ai grădiniței noastre.

Cu această ocazie aniversară, îi celebrăm și pe părinții, copiii și familiile care, an de an, ne oferă încrederea lor, ne sprijină și împărtășesc cu noi convingerea că dezvoltarea și formarea personalității copiilor sunt cel mai bine susținute într-un mediu familial, plin de afecțiune, bazat pe experiențe și învățare prin trăiri autentice.

Cu acest prilej, am decis să organizăm o sărbătoare aniversară care se va desfășura pe tot parcursul anului, iar primul moment al acesteia a fost deschiderea anului școlar.

I-am așteptat cu drag și deschidere pe copii, părinți și bunici duminică după-amiază, pentru a ne juca, a ne cunoaște mai bine și a împărtăși amintirile din vacanță. Deschiderea anului școlar a fost inaugurată de spectacolul muzical interactiv „La ce folosește grădinița?”, după care, pe grupe, ne-am jucat, am povestit și ne-am bucurat împreună.
Și, fiind vorba de o zi de naștere, nu au lipsit urările de bine și tortul festiv!

Dorim tuturor un nou an școlar plin de experiențe frumoase și realizări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.