Magia așteptării – Pregătirea pentru Crăciun la Grădinița Mikó

Share

La grădinița noastră, pregătirea pentru Crăciun este o perioadă foarte intensă, care începe cu realizarea coroanei de Advent și culminează cu serbarea de Crăciun organizată pentru fiecare grupă. În această perioadă, zgomotul lumii exterioare se estompează, iar în sălile noastre domnește magia și praful argintiu al așteptării liniștite! Prin cântece, poezii, povești, activități creative și […]

Momente de sărbătoare

Share

Încet-încet se îndeplinesc bucuriile așteptate. Cu toții am așteptat cea mai dragă sărbătoare a anului, ne-am pregătit prin poezii,cântece, jocuri, și în special, sufletesc. La noi atmosfera serbării avea parfum de bard și lumânare. S-au aprins toate cele patru lumânări ale coroanei de Advent. Cu ajutorul cântecelor, poeziilor și a jocurilor am reușit să alcătuim […]

Dăruirea spiridușilor

Share

Cu apropierea  sărbătorilor de iarnă se formulează întrebările în fiecare dintre noi: Ce le-ar putea face fericiți? sau Care ar fi cadoul cel mai potrivit? În zilele noastre aproape orice se poate găsi în magazine, dar cadou cel mai special, este cel făcut de noi. La noi a devenit obiceiul: cadourile din preajma sărbătorilor de […]

A venit Moș Nicolae

Share

A sosit timpului lui Moș Nicolae, dar putem să spunem și altfel: Sfântu Nicolae, cine protejează, are grijă de copii. În perioada sărbătorilor de iarnă sosește cu ,,cizme mari” , sunt familii unde seara, la alții noaptea tiptil ajunge să lase niște mărunțișuri în cizmulițele curate. În așteptarea lui Moș Nicolae momentul cel important este […]

În așteptarea sărbătorilor

Share

Sărbătorile de iarnă sunt pline de magie și așteptări. În așteptarea sărbătorilor ne împlinim cu speranță și pace chiar și în grădiniță, care ne ajută ca bucuria noastră să fie cât mai deplină în seara de Crăciun. Încercăm să oferim copiilor o atmosferă intimă, echilibrată și liniștită, rutinele zilnice primesc parfum de brad și scorțișoară. […]